Coșmarul Astra Asigurări are șanse mari să se repete. Primele scenarii privind falimentul celui mai mare vânzător de RCA

09.06.2017 08:31

Dacă City Insurance, firmă cu mari probleme, intră în faliment, contribuția celorlalți asigurători la Fondul de Garantare a Asiguraților va trebui să crească în prima parte a anului viitor în condițiile în care, spun sursele Profit.ro, impactul ar fi cel puțin similar cu cel al prăbușirii Astra Asigurări. După primele trei luni din 2017, City era cel mai mare jucător de pe piața RCA cu peste 1,3 milioane de polițe valide,mai mult decât avea Astra când a intrat în faliment, potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară.  În acest moment, viitorul City Insurance este incert în condițiile în care ASF a plasat firma sub incidența legii rezoluției pentru că nu a reușit să realizeze măsurile impuse pentru a reveni în normele de solvabilitate. City Insurance are un deficit de capital de peste 30 de milioane de euro, potrivit estimărilor ASF, și așteaptă să fie salvată de un investitor elvețian care și-a arătat disponibilitatea de a investi 50 de milioane de euro în societatea de asigurare. Sursele Profit.ro arată că discuțiile cu ASF sunt practic finalizate și că, de câteva săptămâni, este așteptată dovada că suma de bani se află în contul din Elveția indicat de potențialul investitor. Până în prezent, mai spun sursele noastre, s-au încercat mai multe formule de capitalizare indirectă a City Insurance sau de “cosmetizare” a obligațiilor de plată pe care firma le are, însă ASF nu ar fi acceptat decât varianta capitalizării directe, prin aport de numerar.


Citește mai mult la: https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/financiar/asigurari/exclusiv-cosmarul-astra-asigurari-are-sanse-mari-sa-se-repete-primele-scenarii-privind-falimentul-celui-mai-mare-vanzator-de-rca-17023401
 

 

Înapoi

Contact

Kiraly Csaba
Targu Mures, Str. Tusnad, Nr. 5A

0745-302.912

© 2015 Toate drepturile rezervate.

Creați un site gratuitWebnode